o depresie cat un hau
09Jul

O depresie cât un hău

Reading Time: 2 minutes

Să tot fie vreo două lun de când mă surprind privind în gol departe, foarte departe, mă simt pustiita şi goală şi sunt dusă de gânduri intrun spaţiu străin.
În prima fază am numit starea asta “stres”, dar acum conştientizez că trebuie să îi spun altfel: “depresie”.

Oftatul prelung şi foarte des, nemulţumirea faţă de toate lucrurile şi plânsul din orice numele ăsta trebuie să-l poarte: DEPRESIE.

Sunt deprimată! Se pare că aglomeraţia anului asta m-a dezechilibrat mai tare decât îmi imaginam.
Cel mai tare mă doare cand mă uit la David şi îmi pare că nu sunt suficient de bună pentru el, că nu am ce să-I ofer şi parcă nu e suficient timpul pe care-l petrec cu el. Încerc pe cât se poate să nu-mi simtă neliniştea şi să fiu detaşată în preajma lui, dar când mă îmbrăţişează şi mă pupă în loc să-mi tresară inima de fericire, mie îmi vine să plâng în hohote. Un lux, piciul din braţele mele când zăreşte lacrimi în ochii mei mă strânge şi mai tare în braţe şi cu o voce blândă îmi zice: “nu plânge, mami, te rog!!”.
Şi ce să-I spun în astfel de situaţii? Cum să nu-l supăr şi pe el? Mai bine m-ar înghiţi pământul decât să-l văd necăjit. Şi ce să fac? Mă frământă lucruri multe, mă dor şi mai multe şi totuşi cineva în braţele mele are nevoie de mine. De mine şi nu de altcineva!
Îmi ştiu firea anxioasă şi toate astea-s situaţii prin care am mai trecut, diferenţa e că acum nu mai sunt singură. Dacă eram singură nu trebuia să-mi pese că supărarea mea apasă şi pe cei din jur.
Acun m-am ascuns şi-am plâns, m-am învinovăţit, m-am dezvinovăţit, am căutat soluţii.

Şi ce am făcut cu o depresie cat un hau?

M-am tuns.
– Am căutat să citesc şi mai mult.
– Mi-am luat o pauză contemplând natură, cu exerciţiul ăsta mi-am descoperit dorinţa de-a pleca din nou în vacanţă.
– Am sunat nişte prietene. Dar prietenele din ziua azi nu au timp sau nu mai ştiu să asculte, se mulţumesc să spună doar că “va trece”. Nu de astfel de constatări am nevoie şi-am renunţat să mai caut conversaţia cu ele.
– Mi-am pus haine colorate.
– Am stabilit obiective pentru anul ce vine.
– M-am lăsat molipsita de veselia copilului, cu toate că mi-e foarte greu să zâmbesc uneori.
– Am scris articolul ăsta, deci mi-e clar că sunt pe drumul  spre vindecare.
Nu ştiu cât va să treacă până să-mi revin, nu ştiu dacă soluţiile mele sunt cele mai bune, dar ştiu că vreau să depăşesc momentul şi asta e cu adevărat un start bun. Asa recunosc, invat sa fiu puternica cu o depresie cat un hau
***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

o depresie cat un hau

sursa foto 

Please follow and like us:
Pin Share

6 thoughts on “O depresie cât un hău

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *