Guest Post: Fațetele dentare – când sunt recomandate și ce beneficii au?

Un zâmbet sănătos este un zâmbet frumos. Și cine nu-și dorește așa ceva? Însă atunci când vine vorba despre sănătatea noastră orală, există o mulțime de probleme pe care nu știm să le abordăm astfel încât să ne asigurăm din timp că ne protejăm dinții naturali și să excludem orice risc de a-i pierde.

Asta pentru că, totodată, preocuparea oamenilor pentru aspectul estetic a crescut considerabil în ultimii ani, astfel că a devenit, de altfel, deosebit de important să avem trăsături plăcute și – referitor la dantură – să avem un zâmbet perfect.

Așadar, în numeroase situații s-ar putea să avem nevoie de tratamente stomatologice cu rol estetic pentru a obține zâmbetul mult dorit. Iar fațetele dentare sunt cele mai populare astfel de tratamente, având beneficii pentru o serie considerabilă de probleme ce țin de aspectul dinților.

Ce sunt, mai exact, fațetele dentare?

Cu un aspect impecabil, din punct de vedere estetic, fațetele dentare arată, de fapt, ca niște foițe subțiri care se aplică pe suprafața dinților, dându-le o nouă „față”. Avantajul lor este că nu pot fi sesizate cu ochiul liber, astfel că oferă un aspect nu doar impecabil, ci și extrem de natural.

Mai mult decât atât, aceste lucrări protetice înregistrează cea mai mare rată de succes în ceea ce privește mascarea imperfecțiunilor dinților.

Când sunt recomandate fațetele dentare?

Așa cum spuneam, principalul rol al fațetării dinților este cel estetic, așadar foarte mulți oameni optează pentru acest tip de tratament doar pentru că dinții naturali, chiar dacă nu sunt cariați și nu au probleme majore, nu au cum să fie atât de albi și de strălucitori pe cât și-ar dori.

Totuși, există și o serie de probleme de natură stomatologică pentru care fațetele dentare sunt recomandate de medicii dentiști:

  • Dinți ciobiți
  • Dinți tociți
  • Dinți demineralizați
  • Dinți pătați, îngălbeniți sau de culoare neuniformă
  • Dinți transparenți
  • Dinți ușor înghesuiți
  • Dinți spațiați

Principalele beneficii ale fațetelor dentare:

  • Rapiditatea obținerii zâmbetului mult visat;
  • Nu compromit sănătatea dinților naturali;
  • Întăresc și protejează dintele;
  • Nu se pătează de la alimente precum cafeaua sau ceaiul, ci își păstrează aceeași strălucire pe care o au și la început;
  • Pot fi extrem de rezistente în timp, dacă sunt îngrijite corespunzător;
  • Pe termen lung, fațetarea dinților reprezintă cea mai bună soluție de a avea un zâmbet perfect.

Cât costă fațetarea dinților?

Fațetele dentare sunt lucrări care se aplică pe fiecare dinte în parte, astfel că prețul total se calculează în funcție de câți dinți dorești să fațetezi.

În general, se optează pentru aplicarea de fațete dentare pe linia zâmbetului, adică pe dinții aflați la vedere atunci când zâmbești.

Costurile exacte, însă, diferă de la caz la caz, încadrându-se între aproximativ 2.000 lei și circa 1.000 euro, în funcție de tipul fațetelor alese, materialul din care acestea sunt concepute, experiența tehnicianului dentar ș.a.m.d.

Recomandat este ca, atunci când hotărăști că vrei să beneficiezi de un astfel de tratament, să te asiguri că apelezi la cei mai buni specialiști din domeniu. Poți opta, de exemplu, pentru serviciile premium oferite de Dent Estet, cea mai mare rețea de clinici stomatologice din țară.

Roxana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *