Scrasnesc din dinti cand ma gandesc ca si la urmatoarea plimbare cineva de alta religie ma va opri doar ca sa imi vorbeasca despre Dumnezeu si despre biserica lui. Inca ma hartuiesc cei de alte religii.
Martorii ii mai reped, pentru ca le stiu modul de abordare, v-am povestit asta, dar sunt si alti “apostoli stradali” carora le stranesc interesul.
Datorita bolii vizibile, datorita disponibilitatii mele, datorita lipsei mele de fermitate in refuz, datorita insistentei cu care s-au obisnuit sa abordeze oameni, nu stiu, insa ma simt hartuita. Intrun oras mic precum orasul cu cetate sunt oameni putini cu religii multe, fiecare dintre ei facandu-si un scop din a recruta pe oricine spre biserica sau confesiunea pe care o reprezinta. Nu am nimic cu ideea, insa atitudinea agresiva cu care imi intra in viata ma scoate din minti!
Ma hartuiesc cei de alte religii.
Ultima patanie a fost a doua venire la locuinta, a doua venire cand abia incercam sa facem curat si sa ne obisnuim cu locul, deci nu aveam timp sa interactionam cu vecinii, abia ce ii zaream. DAR… ne zarisera ei deja, mai ales o doamna din blocul de vis-à-vis care ne-a si iesit inaite. Pe loc am aflat ca ne-a vazut si prima oara si ca i-am atras atentia. Bun, sa spunem ca asta inteleg, suntem doi tineri cu niste probleme ce au un copil, nu intalnesti asa familie la tot pasul.
Ce nu am inteles a fost replica urmatoare: “Va astept in seara asta la adunare, aici la Biserica baptista, la ora sase!” Am ramas perplexa. Sot si el fara cuvinte. Cum poti sa chemi la Biserica ta pe cineva cu care abia te-ai intalnit?
Il iei ca pe un cartof si il pui in oala cu ciorba, fara sa intrebi daca e de acord, daca are ceva impotriva, daca vrea… vii cu tupeu si spui ca Biserica ta e o parte de rai, unde trebuie sa mergem toti. E doar o parere, nu sunt eu o ortodoxa practicanta, dar ma simt confortabil in biserica in care m-am nascut.
- Credinta e o alegere, stiu asta, dar n-am de gand sa o schimb doar ca sa fac pe plac primului ce imi iese in cale.
- Nu modul asta AGRESIV SI IPOCRIT ma convinge sa imbratisez alte idei.
- Nu straduinta de a-mi arata o cale ma va si duce pe ea.
- Nu comparatia intre religii unde, clar cealalta e net superioara in toata expunerea, ma va face sa cred altfel.
- Nu speranta intrun paradis promis imi va schimba perceptia despre boala, ci increderea in mine.
- Nu tragerea de maneca si admonestarea subtila ma fac sa ma gandesc la Dumnezeu.
Am refuzat-o politicos si am plecat.
La a doua noastra vedere a abordat metoda cucerii copilului, stia ca nu va fi refuzata de el, i-a dat un chec iar pe mine m-a intrebat daca are haine. Dupa raspunsul sec ce i l-am dat a inceput sa imi vorbeasca despre familia si nepotii ei, crezand cu siguranta ca daca apeleaza la latura mea emotionala am sa primesc sa merg la biserica ei si am sa-mi iau familia cu mine.
Gresita tactica, nu m-a facut decat sa urasc si mai tare prozelitismul si ipocrizia astor falsi apostoli.
Data viitoare, caci sigur va fi o data viitoare, am sa-I spun ca am Dumnezeul meu in suflet si imi e destul. Sper sa fiu convingatoare. Trebuie sa fie o cale prin care sa ne lase in pace.
Voi cum reactionati in situatii de genul asta, va hartuiesc cei de alte religii? Intrati in dialog cu ei sau ii ingorati?
Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
sursa foto
